Îndrăgostiții VI
Arhetip
Grădina Edenului (sau o nouă Grădină a Edenului, în care arborii aduc iluminare, nu decădere), adolescența, prima alegere făcută independent de părinți, iubirea prin intermediul căreia putem ajunge la ceva mai mare decât noi;
Simbolistică
Arborele vieții (dreapta); Arborele Cunoașterii (stânga);
Arhanghelul Rafael (vindecătorul) deasupra celor două figuri = o viziune ce nu poate fi accesată pe cont propriu, ci doar laolaltă, în relație;
șarpele = înțelepciunea inconștientă;
Semnificație
↑ a lucra la o relație; nevoia de cooperare, nevoia de a comunica cu ceilalți, nevoia de a fi acceptatx așa cum suntem, nevoia de a reconcilia o dualitate; a-și baza stima de sine pe felul în care suntem tratatx de partenerx; a-i fi testată maturitatea; a se afla sub influența săgeții lui Cupidon; îmbrățișarea acelor trăsături prezente în noi care sunt tipice altor genuri;
↓ uniune intangibilă, uniune „în cer” între două suflete pereche despărțite de circunstanțele materiale; iubire distructivă; iubire neîmpărtășită; probleme romantice sau sexuale, imaturitate în relații;