Spânzuratul XII
![](/rws/major/12.jpg)
Arhetip
„Vindecătoxrx rănitx” care știe să-i vindece pe ceilalți oameni doar pentru că a fost la rândul său rănit; cerul ca adevărata noastră sursă, pacea acceptării, perspectiva universală, martirizare, sacrificiu, predare în fața ritmurilor vieții; persoanele chemate de Divinitate sunt cele care cunosc mai întâi umilința suferinței și, predându-și sinele în fața acesteia, primesc iluminarea drept recompensă;
Simbolistică
copacul în formă de ankh = simbol al vieții, Arborele vieții;
picioarele în formă de patru inversat = Pâmântul inversat;
cercul de lumină = puterea canalizată din cer de Magician;
Semnificație
↑ a se simți victimizatx, pedepsitx; întorsătură de situație, schimbare de percepție, pace după o periaodă dificilă, nerespectarea convențiilor, independență, suspendarea credințelor sau a acțiunii, amânare, renunțare la control, abandonare în fața adevărului, crearea de stabilitate în mijlocul instabilității, restrângerea libertății fizice poate conduce la un altfel de libertate, adversitatea ca oportunitate de a dobândi înțelegere și înțelepciune;
↓ neputința de a se elibera de presiunea socială, a fi mai puțin inocentx decât pretinde, a fi mai vulnerabilx decât crede, a se da drept sfântx, a se simți blocatx;